Navighează înainte pentru a accesa rezultatele sugerate
    Acest conținut nu este disponibil în limba selectată de tine, așa că ți-l oferim deocamdată în cea mai apropiată limbă disponibilă.

    Spațiu tău: o vedetă pe rețelele sociale

    Descoperă cum o bună prezență pe rețelele de socializare te poate ajuta să obții mai multe rezervări.
    Articol creat de Airbnb pe 22 mai 2019
    Timp de citire: 9 minute
    Actualizat pe 14 mai 2021

    Puncte importante

    • Alege un nume memorabil și ingenios pentru spațiul tău.

    • Postează fotografii frumoase, de înaltă calitate, pentru a inspira oamenii și pentru a-ți promova anunțul.

    • Creează parteneriate cu formatorii de opinie locali, oferindu-le șederi la preț redus în schimbul conținutului.

    • Câștigă urmăritori devenind ambasador online în regiunea ta.

    • Descoperă mai multe în ghidul nostru complet despre cum să treci la următorul nivel de găzduire.

    Uneori, gestionarea conturilor de pe rețelele sociale îți poate da sentimentul că te-ai pierdut prin pădure. De unde să începi? Cum să creezi conținut de calitate? Și cum se poate traduce totul în mai multe rezervări? Tom Feldman de la Tye Haus din Skykomish, Washington, își împărtășește abordarea de succes (și reconfortant de umană) care te poate ajuta să dezvolți o comunitate de urmăritori și să-ți transformi locuința într-un loc ce nu poate fi ratat.

    „Povestea noastră de gazde a început în 2012, când am cumpărat prima noastră cabană tip A, Tye Haus. Am reparat-o, am înregistrat-o pe Airbnb și am deschis un cont de Instagram cu fotografii ale locuinței noastre, împreună cu scene pitorești din regiune: drumețiile noastre, atracțiile locale și lucrurile din zonă care ne-au plăcut. Curând după aceea, apreciatul fotograf Alex Strohl ne-a contactat și ne-a întrebat dacă vrem să colaborăm. L-am găzduit timp de două luni într-un fel de refugiu creativ în schimbul unor fotografii pe care să le distribuim în feed-ul nostru. Când am început să postăm fotografiile lui Alex, popularitatea noastră a luat avânt. A fost prima dintre numeroasele colaborări și concursuri care au urmat.

    „Eu și familia mea administrăm acum trei cabane tip A și continuăm să găzduim formatori de opinie din întreaga lume. Aceștia ne permit să le publicăm conținutul în feed-ul nostru, iar în schimb, noi le oferim un loc unde să exploreze, să se aventureze și să se relaxeze. Aceasta a devenit una dintre tehnicile noastre principale de marketing. Am trecut de la o rată de ocupare de 30% la aproape 100%, iar acum avem rezervări atât în timpul săptămânii, cât și în lunile din afara sezonului. De asemenea, am dezvoltat o bază de urmăritori online de aproape 115.000 de persoane. Iată sugestiile noastre despre cum poți să-ți faci cunoscută locuința pe rețelele sociale.”

    1. Dă un nume spațiului tău

    „Primul pas pentru a-ți promova locuința poate părea banal, dar este esențial: denumirea spațiului. Trebuie să găsești un nume distinct, memorabil și ingenios. Apoi, poți să îți promovezi locuința și să îți înregistrezi numele de utilizator pe Instagram.

    „Iată câteva întrebări care să te ajute să găsești un nume:

    • Ce tip de locuință ai? Este un chalet sau o proprietate situată pe plajă? Este o casă în stil Tudor sau un loft?
    • Există o tematică? Decorul interior urmează un anumit stil? Are tematică cu pirați (da, chiar există!)?
    • Există o legătură cu poziția, orașul sau localitatea ta? Poate fi înglobată în nume?
    • Există o semnificație istorică? Poate că numele perfect așteaptă să fie dezgropat din trecut.

    „Documentează-te online și află ce se folosește în alte anunțuri, precum și ce nume sunt disponibile pe rețelele de socializare. În cazul nostru, am numit prima noastră cabană după unul dintre râurile din vecinătate, râul Tye. Ortografia celei de-a doua jumătăți a numelui, „Haus”, a fost inspirată de un oraș în stil bavarez din apropiere numit Leavenworth. Punându-le împreună, am obținut Tye Haus.”

    2. Începe cu fotografii frumoase

    „Odată ce ți-ai ales numele și ți-ai făcut conturi pe rețelele sociale, poți începe să postezi fotografii frumoase. În niciun caz, repet, în niciun caz să nu începi cu o serie de fotografii de calitate slabă. Imaginile din feed-ul tău sunt primul lucru pe care îl vor vedea oamenii, așa că trebuie să îi inspire să viseze! Ele îți vor promova locuința. Fotografiile tale trebuie să fie:

    • Consecvente: menține un aspect unitar și o estetică de natură să stârnească admirație.
    • De înaltă calitate: postează imagini și videoclipuri clare, în culori vii, de înaltă rezoluție. Evită fotografiile șterse sau neclare.
    • Reprezentative: conținutul trebuie să reflecte cu acuratețe proprietatea ta.

    „Încearcă să surprinzi ce anume face ca locuința ta să fie unică. Interioarele, caracterul sau poziția? Identifică ce anume face ca proprietatea ta să fie interesantă. Reține că nu promovezi doar spațiul tău, ci împărtășești și experiența pe care o pot avea oaspeții dacă vin în vizită: locul unde este amplasată locuința, obiectivele turistice și activitățile din regiune. Dacă nu te pricepi prea bine să faci fotografii, ia în considerare angajarea unui fotograf profesionist pentru început.”

    3. Creează parteneriate creative

    „O altă modalitate de a genera conținut de calitate pentru feed-ul tău este să colaborezi cu formatori de opinie (de exemplu, fotografi, bloggeri și videografi) și să oferi șederi la preț redus în schimbul conținutului. Îți recomandăm să cauți și să contactezi fotografi, bloggeri, videografi și creatori de conținut din regiunea ta.

    „Această strategie este unul dintre principalii generatori de trafic pe pagina noastră. Când un formator de opinie distribuie o postare despre spațiul tău, aceasta este văzută de utilizatori noi care îți vor descoperi locuința.

    „Atunci când contactezi un formator de opinie pentru a-i propune o colaborare, este important să ai în vedere următoarele:

    • Dă dovadă de profesionalism. Pregătește-te și informează-te în avans. Pune întrebările potrivite, care vor duce colaborarea mai departe.
    • Comunică clar. Nici nu trebuie să fie ceva mai complicat decât: „Bună, îmi place ce faci. Eu tocmai mi-am lansat afacerea pe Airbnb. Te-ar interesa un schimb creativ: cazare gratuită pentru imagini cu o mențiune sau un articol?”
    • Explică ce așteptări ai. Urmărește să ajungeți la un acord reciproc, astfel încât fiecare dintre voi să știe care sunt așteptările și beneficiile. Aici intră detalii precum datele de livrare, drepturile de autor asupra imaginilor, modul în care vor fi etichetate, numărul de imagini sau videoclipuri, tipurile de fișiere etc.
    • Fă astfel încât să câștige ambele părți. Relația trebuie să fie una de colaborare și să vă aducă beneficii amândurora.

    O altă sugestie este să încerci să nu ai niciodată date neocupate. Dacă ai date libere de ultim moment, folosește acest răgaz pentru strategiile tale de marketing. Invită un formator de opinie local să se cazeze la tine și profită de această perioadă pentru a genera conținut suplimentar pentru feed-ul tău.

    4. Câștigă urmăritori

    După ce ai stabilit o prezență online și ai un feed plin de imagini grozave, este timpul să-ți faci numele cunoscut. Există mai multe moduri de a face acest lucru:

    • Fii ambasador online local în regiunea ta. Găsește cercurile online care sunt relevante pentru tine și fii o prezență activă în cadrul lor. În ceea ce privește Tye Haus, ne place să urmărim conturile de rețele sociale ale afacerilor locale și etichetele referitoare la locuri din jur. De exemplu, urmărim o stațiune de schi din apropiere și uneori răspundem la întrebările pe care le pun alte persoane sau lăsăm comentarii și adăugăm „Hei, data viitoare când ești în oraș, cazează-te la noi”.
    • Colaborează cu mărci pentru a organiza concursuri cu premii gratuite. De asemenea, organizăm concursuri și promoții pentru a crește numărul de urmăritori. Gândește neconvențional pentru a găsi parteneriate care se potrivesc „mărcii” tale. Noi am colaborat cu producători de pături, de lenjerie de pat și de tacâmuri pentru promovare reciprocă în comunitățile noastre respective. I-am contactat și le-am spus: „Bună, vom apela la câțiva formatori de opinie pentru a vorbi despre produsul vostru, v-ar interesa o colaborare? Pot oferi o ședere gratuită.” Aceste colaborări sunt, de asemenea, oportunități excelente pentru a construi o bază de date cu adrese de e-mail.

    5. Dă dovadă de autenticitate

    Ca regulă generală, oamenii nu apreciază auto-promovarea, indiferent că este online sau în persoană, așa că e important să dai dovadă de autenticitate în toate interacțiunile tale. Nu comenta cu același mesaj la fiecare postare a formatorului de opinie doar pentru vizibilitate și nici nu începe să trimiți spam fiecărui cont pe care îl descoperi. Ai grijă să nu treci bariera dintre bun-simț și laudă de sine, căci oamenii își dau seama când încerci să vinzi ceva cu orice preț. Dă dovadă de sinceritate în ceea ce spui și vei atrage oamenii potriviți.

    Ca regulă personală, încerc să nu exagerez cu hashtag-urile. Etichetăm câteva feed-uri care au legătură cu fotografia și includem doar 5-10 hashtag-uri per postare. Unele persoane folosesc o mulțime de etichete și hashtag-uri în fotografii pentru a fi descoperite, dar eu prefer o abordare mai subtilă și mai naturală.

    Reține că dezvoltarea unei baze de urmăritori necesită timp și cu siguranță nu se întâmplă peste noapte. Te încurajez să folosești aceste sfaturi și să dai dovadă de creativitate; cu siguranță comunitatea ta de pe rețelele sociale va crește, iar asta se va reflecta și în rata de ocupare

    Găzduire plăcută!
    Tom

    Puncte importante

    • Alege un nume memorabil și ingenios pentru spațiul tău.

    • Postează fotografii frumoase, de înaltă calitate, pentru a inspira oamenii și pentru a-ți promova anunțul.

    • Creează parteneriate cu formatorii de opinie locali, oferindu-le șederi la preț redus în schimbul conținutului.

    • Câștigă urmăritori devenind ambasador online în regiunea ta.

    • Descoperă mai multe în ghidul nostru complet despre cum să treci la următorul nivel de găzduire.
    Airbnb
    22 mai 2019
    Ți-a fost de ajutor?