Super-gazde sub lumina reflectoarelor: readucerea locuinței la viață după pierderea unei persoane importante

Super-gazda Marianne s-a trezit brusc singură în casa pe care ea și soțul ei au renovat-o împreună. Pentru a-și reveni, și-a lansat propria afacere, deschizându-și casa din California pentru oaspeții din întreaga lume. Cu propriile sale cuvinte, ea împărtășește modul în care găzduirea i-a dat vieții sale un nou sens și ce înseamnă să fii o femeie antreprenor:

A fost ceva benefic să fie din nou viață și să vină iar oameni în casă.

Când l-am pierdut pe Mike, am avut un sentiment imens de pierdere și de gol. El a intrat în operație în mai 2017 pentru ceea ce trebuia să fie o procedură standard, dar au fost complicații și operația nu a reușit. Cu patru zile înainte, tocmai sărbătorisem 26 de ani de când eram împreună.

Fiica mea s-a mutat acasă, ca să stea cu mine. Aproape un an mai târziu, s-a mutat și, dintr-o dată, m-am trezit singură în casă.

Nu-mi amintesc să fi existat un anumit incident sau motiv pentru care am început să găzduiesc. Era o idee care tot îmi trecea prin minte. Apoi, în septembrie 2017, am făcut o vizită unor prieteni din Oregon și am stat prin Airbnb acolo. Gazda a fost un domn minunat și i-am explicat povestea mea. Mi-am dat seama că a fi gazdă ar putea fi o posibilitate pentru mine.

Odată cu moartea soțului meu, nu am mai primit nici pensia lui, iar acest lucru a însemnat o mare pierdere de venit. Eu sunt profesoară, scriitoare și peisagistă. Nu eram într-o stare în care să mă pot concentra.

În imaginația mea, Airbnb însemna o sursă de venituri ușor de obținut. Dar, de fapt, înseamnă efort. Și, bineînțeles, fiind o femeie singură, am avut temeri cu privire la propria siguranță. Am cumpărat încuietori pentru camerele de oaspeți și camera mea, dar cred că mi-am încuiat doar o singură dată ușa atunci când a sosit un domn care a făcut check-in noaptea, foarte târziu. Un prieten de-al meu, care este și gazdă, mi-a sugerat să fac descrierea locuinței mele astfel încât să atrag numai oamenii pe care îi doresc aici, iar până acum se pare că a funcționat. Poate că e o naivitate, dar am o anumită convingere că majoritatea oamenilor sunt buni.

Găzduirea a devenit o modalitate de a nu mă mai simți chiar ca un pustnic. A devenit un motiv pentru a păstra casa curată și pentru a afișa o atitudine curajoasă. Trebuie să te aduni puțin. Toate acestea au fost ceva pozitiv.

Mi-l amintesc pe Mike cu fiecare persoană care vine aici. Pe cât este de trist, pe atât este de motivant.

Lui îi plăcea să lucreze la casa asta. Era tâmplar. Când am cumpărat casa, în 1995, era într-o stare deplorabilă, avea nevoie de renovare completă, iar el a transformat-o într-o locuință atât de frumoasă. Într-un fel, îi simt spiritul și energia când oamenii intră în casă, remarcă tâmplăria și exclamă „O, ce frumos!”

Sunt atât de mândră. Am acest sentiment pentru amândoi. Este minunat că pot împărtăși asta.

La început, le spuneam oaspeților că tocmai mi-am pierdut soțul. Apoi, încetul cu încetul, nu a mai fost primul lucru pe care l-am împărtășit.

Am fost incredibil de binecuvântată cu oaspeții pe care i-am avut. Din moment ce locuiesc în Santa Monica, au vrut să meargă la plajă, la debarcader și în Venice, așa că nu i-am prea văzut. Aveam nevoie de mult spațiu și multă liniște, așa că a fost perfect.

Ocazional, vorbeam la o ceașcă de cafea sau stăteam pe verandă delectându-ne cu un pahar de vin și briza oceanului. Unii dintre oaspeți erau niște interlocutori minunați. Asta mi-a reamintit că viața merge mai departe, deși sună ca un clișeu.

Unul dintre oaspeți a fost o femeie tânără. Nu i-am spus despre moartea lui Mike, dar poate ea a observat pozele lui prin casă. Mi-a spus că și-a pierdut iubitul cu câteva luni în urmă, într-un accident. Așa că m-am trezit în această situație incredibilă în care nu i-am oferit numai casa, dar am putut să îi ofer și un spațiu unde să vorbească despre pierderea ei cu cineva care să o înțeleagă. Iar pentru mine, ea era cineva cu care puteam vorbi despre Mike. Am descoperit un numitor comun, o sincronie incredibilă. Ne-am trimis SMS-uri de câteva ori. Nu știu dacă se va întoarce, dar pentru un scurt moment viețile noastre s-au intersectat.

În calitate de gazde, ne oferim spațiul, dar uneori împărtășim mult mai mult decât atât.

Punându-mi locuința la dispoziție, am putut oferi ceva chiar și atunci când m-am simțit complet epuizată.

Acum am propria mea afacere. Și sunt atât de multe de spus despre a fi propriul tău șef și a avea un control deplin asupra modului în care evoluează viața ta. E un sentiment real de putere pe care o femeie îl simte atunci când își conduce propria afacere.

Este posibil ca oamenilor să li se pară ciudat, dar e ceva atât de sacru în întâmpinarea unui străin. În calitate de gazde, suntem ghizi pentru călătorii obosiți. Iar atunci când suferim, suntem răniți și singuri, această interacțiune și conexiune ne oferă o portiță spre vindecare.

Fotografii oferite de Marianne