Navighează înainte pentru a accesa rezultatele sugerate
    Acest conținut nu este disponibil în limba selectată de tine, așa că ți-l oferim deocamdată în cea mai apropiată limbă disponibilă.

    Cum te poți pregăti pentru găzduirea oaspeților refugiați prin Airbnb.org

    Îți prezentăm recomandări despre cum să întâmpini persoanele care încep o nouă viață în comunitatea ta.
    Articol creat de Airbnb pe 29 aug. 2019
    Timp de citire: 6 minute
    Actualizat pe 31 mar. 2022

    Puncte importante

    Atunci când se mută într-o țară nouă, refugiații și solicitanții de azil trebuie să înțeleagă o cultură nouă și să gestioneze, în același timp, numeroase aspecte logistice, cum ar fi demersurile administrative și căutarea unui loc de muncă. De multe ori, asistențiii sociali din cadrul organizațiilor non-profit partenere ale Airbnb.org îi ajută pe clienții refugiați să ducă la bun sfârșit aceste activități și să găsească o locuință permanentă. Dar uneori, refugiații și solicitanții de azil trebuie să facă față acestor provocări pe cont propriu.

    Ca gazdă, poți da o mână de ajutor într-un moment crucial din viața unei persoane, oferindu-i o cazare sigură și confortabilă cât timp se acomodează cu noul mediu, își face un plan de viitor și revine cât de cât la normalitate.

    În acest articol, vei găsi sugestii despre cum să te pregătești pentru a găzdui oaspeții care-și reconstruiesc viața. Aceste recomandări se bazează pe sfaturile altor gazde care au primit oaspeți refugiați și ale asistenților sociali din cadrul organizațiilor non-profit care ajută clienții refugiați.

    1. Comunică în mod clar detaliile despre locuința ta

    Înainte de orice rezervare, un asistent social de la una dintre organizațiile non-profit partenere ale Airbnb.org, cum ar fi IRC sau HIAS, sau un oaspete potențial care a primit un voucher pentru o cazare plătită te va contacta pentru a confirma detaliile despre spațiul tău. Pentru a-i ajuta, te rugăm să te asiguri că detaliile anunțului tău sunt complete și la zi și să răspunzi cu promptitudine la orice solicitări.

    Este important să conștientizezi că, în timpul unei crize a refugiaților cum este cea care afectează în prezent poporul ucrainean, nevoia de cazare este urgentă și imediată. În unele cazuri, cererile de rezervare prin Airbnb.org pot fi pentru șederi de cel puțin 30 de zile care încep peste doar una sau două zile de la momentul primului contact cu oaspetele potențial.

    În timpul procesului de rezervare, poți pune întrebări oaspetelui sau asistentului social. Dacă este necesar, vei avea acces și la echipa de asistență special pregătită a Airbnb.org.

    2. Conștientizează faptul că oaspeții refugiați ar putea avea nevoie de sprijin suplimentar

    Organizațiile non-profit partenere le oferă adesea clienților lor elemente de strictă necesitate, cum ar fi hrana și transportul, precum și acces la servicii importante, cum ar fi asistența medicală și asistența în găsirea unui loc de muncă și a unei locuințe pe termen lung.

    Având în vedere amploarea eforturilor de relocare a refugiaților din Ucraina, cererea pentru aceste servicii de asistență este extrem de ridicată. Oaspeții sunt încurajați să încerce, în primă instanță, să se ocupe de aceste aspecte pe cont propriu, astfel încât asistența să se concentreze asupra persoanelor care au cea mai mare nevoie de ea.

    Ca gazdă, poți alege să îndrumi oaspeții refugiați către resurse locale care să-i ajute să se acomodeze cu noua lor comunitate, însă nu este în niciun caz obligatoriu să faci asta.

    „Mamă fiind, m-am concentrat pe aspectele practice”, spune Sarah, gazdă din Vancouver, Canada. „Au nevoie de haine? Ar trebui să le lăsăm mâncare în frigider? Vor dori să-i ajutăm la cumpărături?” Ea a trimis aceste întrebări asistentului social din partea organizației non-profit care se ocupă de cazul familiei. A primit un mesaj din care a aflat că oaspeții ar aprecia niște pături în plus și jucării mici pentru copii.

    Având origini ucrainene și experiență în găzduirea refugiaților prin Airbnb.org, Adam, gazdă din Ontario, Canada, nu a ezitat să ofere cazare persoanelor forțate să fugă din calea conflictului din Ucraina. Pe lângă faptul că și-a pus la dispoziție propria locuință și proprietățile pe care le administrează, lui Adam îi face plăcere să-i ajute pe oaspeți să-și refacă viața punându-i în legătură cu elemente de cultură și comunitate ucraineană din regiunea sa, cum ar fi magazine, biserici și cursuri de dezvoltare profesională ținute la centrul comunității ucrainene locale. „Îi întreb «Cu ce te ocupai acasă?» și încerc să-i îndrum în direcția potrivită”, explică Adam.

    3. Ține cont de nevoia de intimitate

    Gradul de intimitate pe care îl preferă fiecare persoană sau familie variază, la fel ca în cazul oricărui alt oaspete Airbnb. Identificarea zonelor din locuința ta în care oaspeții se pot relaxa în privat sau pot petrece timp în familie (o cameră retrasă, o curte în spate sau un alt spațiu) poate ușura tranziția și îi poate ajuta să se simtă bineveniți.

    „Membrii familiei [pe care am găzduit-o] au putut fi cât de retrași sau de sociabili au vrut”, spune Sarah. „Am fost comunicativi cu ei când i-am văzut în grădină sau sortând alimentele, dar le-am respectat și intimitatea.”

    4. Respectă protocoalele privind sănătatea și siguranța în contextul pandemiei de COVID-19

    Airbnb a introdus reguli și programe pentru a ajuta gazdele să ofere o ședere mai sigură. Iată câteva sugestii esențiale:

    • Poartă mască și practică distanțarea socială atunci când legislația și regulile locale impun acest lucru.
    • Aplică procesul de curățenie avansată în 5 pași al Airbnb după fiecare ședere.
    • Nu călători și nu găzdui dacă te-ai expus recent la COVID-19 sau ai simptome specifice.
    Află mai multe despre condițiile Airbnb privind sănătatea și siguranța în contextul pandemiei de COVID-19.

    5. Accesează mai multe resurse

    Este posibil ca oaspeții refugiați să se fi confruntat cu dificultăți majore în timpul călătoriei. Dacă dorești să afli mai multe despre experiențele refugiaților, consultă aceste resurse recomandate de organizațiile non-profit partenere:

    Întrebări frecvente

    Cum rezervă șederi temporare persoanele care se refugiază din Ucraina?
    După ce este identificată o persoană sau o familie care are nevoie de cazare temporară, un asistent social din partea unei organizații non-profit o poate ajuta să rezerve o cazare. De asemenea, e posibil ca oaspetele să primească un voucher care îi permite să rezerve cazare temporară pe cont propriu.

    În timpul procesului de rezervare, gazdele pot fi notificate atunci când o cerere de rezervare este pentru o cazare de urgență prin Airbnb.org.

    Cât timp se presupune că ar trebui să ofer cazare oaspeților refugiați?
    Cazările prin Airbnb.org sunt de obicei rezervate pentru o perioadă cuprinsă între câteva zile și câteva săptămâni. Dar, având în vedere faptul că milioane de persoane se refugiază din Ucraina, organizațiile non-profit și agențiile publice trebuie să gestioneze un volum foarte mare de solicitări de ajutor. În anumite cazuri, oaspeții au nevoie de cazare pentru cel puțin 30 de zile.

    Unele localități au eliminat plafoanele pentru durata șederii în cazul locuințelor pentru refugiați. Pentru a afla ce reglementări se aplică în regiunea ta, te rugăm să contactezi autoritățile publice locale relevante.

    Ce se întâmplă după ce se încheie șederea unui oaspete refugiat?
    În timpul șederii temporare a unui oaspete refugiat, este posibil ca acesta să facă demersuri pentru a-și planifica următorii pași în vederea stabilirii într-un loc nou, inclusiv prin căutarea unei locuințe pe termen mai lung.

    Oaspeții au acces direct la echipa de asistență specializată a Airbnb.org, care colaborează îndeaproape cu organizațiile non-profit locale pentru a oferi ajutor suplimentar la nevoie.

    Având în vedere amploarea fără precedent a crizei din Ucraina, organizațiile non-profit trebuie să acorde prioritate oferirii de asistență suplimentară persoanelor care au, conform evaluării acestor organizații, cea mai mare nevoie de ajutor. La ora actuală, este imposibil să garantăm că fiecare oaspete va putea primi sprijin pe termen mai lung.

    În cazul în care un oaspete are nevoie în continuare de cazare temporară la finalul șederii, acesta poate contacta Airbnb.org pentru a solicita până la încă 2 săptămâni de cazare.

    Cum devine o persoană eligibilă pentru cazare de urgență?
    Airbnb.org colaborează adesea cu organizații non-profit și agenții de relocare specializate în intervenții în situații de criză și în relocarea refugiaților. Acestea asigură asistență pe teren, inclusiv evaluarea nevoilor și a eligibilității potențialilor oaspeți.

    Oaspeții Airbnb.org care rezervă cazări temporare pe cont propriu trebuie să configureze un cont Airbnb. Acest proces poate cuprinde verificări ale identității.

    Cum îmi este influențat statutul de Super-gazdă dacă ofer cazare prin Airbnb.org?
    Pentru evaluarea statutului de Super-gazdă din 1 aprilie 2022 (care se referă la perioada dintre 1 aprilie 2021 și 31 martie 2022):

    Ești gata să începi? Alătură-te unei comunități tot mai mari de oameni care demonstrează puterea generozității în situații dificile, prin Airbnb.org.

    Puncte importante

    Airbnb
    29 aug. 2019
    Ți-a fost de ajutor?