Acest conținut nu este disponibil în limba selectată de tine, așa că ți-l oferim deocamdată în cea mai apropiată limbă disponibilă.

Cum să îți faci locuința confortabilă pentru cei care lucrează de la distanță

Dotări precum Wi-Fi rapid și un spațiu de lucru dedicat pot atrage oaspeți.
Articol creat de Airbnb pe 11 mai 2022
Timp de citire: 4 minute
Actualizat pe 11 mai 2022

Puncte importante

  • Un spațiu de lucru dedicat poate fi pur și simplu o masă lângă o priză de alimentare și un scaun confortabil.

  • Oferă Wi-Fi rapid și alte dotări frecvent căutate.

Pe măsură ce lucrul de la distanță devine mai frecvent în multe locuri, am observat schimbări majore în modul în care călătoresc oamenii și motivele acestora de călătorie. Această tendință ar putea determina mai mulți oaspeți să fie interesați de spațiile care îi ajută să lucreze de oriunde.

Iată cum să oferi dotările potrivite, să creezi un spațiu de lucru dedicat și să îți promovezi spațiul.

Oferă Wi-Fi rapid și fiabil

O conexiune la internet este o necesitate pentru cei care lucrează de la distanță și care au nevoie de o conexiune Wi-Fi rapidă și fiabilă pentru apeluri video și alte activități.

Poți verifica viteza rețelei Wi-Fi din locuință fără a părăsi aplicația Airbnb, utilizând testul de viteză Wi-Fi. Acest instrument îți permite să testezi viteza conexiunii Wi-Fi a proprietății tale, apoi să o afișezi direct pe pagina anunțului tău, ajutându-te să atragi mai mulți oaspeți care au nevoie de o conexiune rapidă.

Dacă anumite zone ale locuinței tale au un semnal slab, amplificatoarele și extensoarele Wi-Fi îi pot îmbunătăți performanța. De asemenea, ar putea fi util să afli cum poți să-ți verifici router-ul de la distanță pentru a-ți monitoriza rețeaua Wi-Fi.

Testează viteza conexiunii Wi-Fi din locuința ta

Creează un spațiu de lucru dedicat

Dotările-cheie precum un spațiu de lucru dedicat sunt extrem de căutate de oaspeți, iar crearea unuia este mai ușoară decât crezi. Pentru a adăuga această dotare la anunțul tău, va trebui să oferi o masă sau un birou care este folosit doar pentru muncă, acces la o priză de alimentare și un scaun confortabil.

Deoarece este posibil ca cuplurile care lucrează de la distanță să aibă nevoie de spații separate, ia în considerare amenajarea a două zone de lucru. Îi poți informa pe oaspeți că oferi aceste caracteristici selectând caseta Spațiu de lucru dedicat din secțiunea Dotări de pe pagina anunțului tău și evidențiind orice spații de lucru în descrierea anunțului, în fotografii și în descrierile acestora.

Gazdele care nu au posibilitatea de a crea un spațiu de lucru dedicat pot găzdui totuși oaspeți care lucrează de la distanță. Când un oaspete trebuie să lucreze de la distanță, „înlocuiesc unul dintre scaunele de la masa din bucătărie cu un fotoliu de birou tapițat cu rotile”, explică Emilia, o Super-gazdă din Orono, Maine. „Cred că scaunul în sine contează mult.”

Ia în considerare alte dotări utile

Pe lângă un spațiu de muncă dedicat, oaspeții apreciază și detaliile suplimentare, care pot face lucrul de la distanță mai plăcut și mai productiv.

Iată câteva opțiuni pe care le poți lua în considerare pentru spațiul tău:

  • Spații de lucru alternative. Livingul, sufrageria sau curtea pavată pot oferi o schimbare de peisaj reconfortantă și pot permite mai multor persoane să lucreze în același timp.
  • Ergonomie. Un suport pentru laptop, un scaun de birou ergonomic și un suport reglabil pentru picioare pot face ca zilele lungi de lucru să fie mai confortabile.
  • Iluminare bună. Deși ferestrele sau ușile din sticlă care oferă lumină naturală sunt ideale, o lampă de birou poate ajuta la îmbunătățirea iluminării unui spațiu de lucru.
  • Cafetieră și ceainic. Mulți oaspeți apreciază o doză de cofeină pentru a-i ajuta să-și înceapă ziua cu bine. Poți să oferi ceai și cafea. În plus, Elsie, o Super-gazdă din Nashville, Tennessee, care are și un blog de stil de viață, recomandă să oferi mai multe opțiuni de preparare a cafelei, cum ar fi o presă franceză și un filtru automat de cafea.
  • Consumabile de birou. Elementele simple, cum ar fi stilourile și blocnotesurile noi, sunt adesea utile, dar accesul la o imprimantă poate face ca locuința ta să iasă în evidență.
  • Asistență tehnică. Creează spațiul de lucru perfect, oferind oaspeților dispozitive precum un monitor de computer, difuzoare inteligente și o varietate de încărcătoare mobile
  • Fundal pentru videoconferințe. Imaginile de fundal interesante, plantele sau obiectele de artă situate pe fundalul unui spațiu de lucru pot fi atrăgătoare pentru oaspeții care participă frecvent la apeluri video.
  • Reducerea zgomotului. Materialele textile, cum ar fi perdelele, covoarele, păturile și pernele, pot atenua distragerile legate de zgomot.

Specifică în mod clar că spațiul tău este potrivit pentru muncă

După ce ți-ai făcut spațiul confortabil pentru cei care lucrează de la distanță, este important să actualizezi descrierea locuinței, dotările și fotografiile pentru a-i informa pe oaspeți că ai o locuință potrivită pentru muncă.

  • Profită de filtrele de căutare. Atunci când caută anunțuri, mulți oaspeți aplică filtre pentru a găsi spații cu dotările pe care le doresc, așa că asigură-te că bifezi caseta Spațiu de lucru dedicat și orice altceva mai oferi.
  • Actualizează-ți fotografiile și descrierile. Oaspeții pot fi atrași de fotografiile anunțului tău înainte de a citi descrierea, așa că asigură-te că incluzi imagini cu spațiul de lucru pe care îl pui la dispoziție. Învață cum să faci fotografii excelente
  • Ajută oaspeții să-și imagineze că se află în spațiul tău. Asigură-te că descrierea anunțului reflectă modul în care spațiul tău răspunde nevoilor oaspeților care lucrează de la distanță. Dacă dorești cu adevărat să ieși în evidență, poți include aceste informații în titlul anunțului.

De asemenea, poate fi util să trimiți un mesaj oaspeților înainte ca aceștia să sosească. Îi vei ajuta să-și planifice mai bine șederea dacă le reamintești că oferi lucruri precum cafea sau un monitor de computer.

Sperăm că aceste sugestii te vor ajuta să creezi un spațiu primitor. Ținând cont de nevoile oaspeților, vei putea oferi o ședere confortabilă și productivă pentru cei care lucrează de la distanță.

Puncte importante

  • Un spațiu de lucru dedicat poate fi pur și simplu o masă lângă o priză de alimentare și un scaun confortabil.

  • Oferă Wi-Fi rapid și alte dotări frecvent căutate.
Airbnb
11 mai 2022
Ți-a fost de ajutor?