Acest conținut nu este disponibil în limba selectată de tine, așa că ți-l oferim deocamdată în cea mai apropiată limbă disponibilă.

Redactează manualul casei pentru a transmite oaspeților informații despre spațiul tău

Economisește timp și oferă detalii importante cu instrucțiuni scrise în prealabil.
Articol creat de Airbnb pe 18 nov. 2020
Timp de citire: 4 minute
Actualizat pe 17 nov. 2021

Puncte importante

  • Creează un manual al casei

  • Exprimă-te concis și fă-te ușor de înțeles

  • Include mai întâi parola Wi-Fi

  • Descoperă mai multe în ghidul nostru complet despre cum să configurezi un anunț de succes

„Cum mă conectez la Wi-Fi? Unde e termostatul? Ce telecomandă să folosesc?” Acestea sunt doar câteva dintre întrebările pe care oaspeții le-ar putea avea în timp ce stau în locuința ta. Îi poți ajuta să obțină răspunsuri și te poți asigura că aparatele și alte funcții ale locuinței tale sunt utilizate corect, cu ajutorul instrumentului Airbnb manualul casei.

Manualul casei îți permite să oferi oaspeților instrucțiuni clare, pas cu pas și să le indici unde pot găsi lucruri importante, cum ar fi dispozitivele de siguranță sau routerul pentru Wi-Fi. Creează-ți manualul o singură dată și nu va trebui să rescrii sau să retrimiți e-mailuri pentru fiecare rezervare. Este o modalitate esențială de a economisi timp. Și, din moment ce oaspeții îl pot accesa direct din aplicație, îl pot consulta oricând și oriunde. Gazda Neil din Mountain View, California, apreciază modul în care această caracteristică îl ajută să evite „SMS-urile scrise noaptea târziu, apelurile disperate și ce e mai rău: recenziile negative”.

Profită la maximum de manualul casei cu aceste sugestii încercate și testate de gazde ca tine.

Începe cu parola Wi-Fi

Este unul dintre primele lucruri pe care oaspeții le solicită atunci când sosesc, astfel încât multe gazde menționează aceste informații la începutul manualului casei. „Toţi doresc parola Wi-Fi, așa că acesta este trucul meu pentru a-i face să deschidă manualul casei și să sperăm că îl vor citi”, declară Marit Anne din Troms, Norvegia.

Accesul facil la parola Wi-Fi este util în special pentru lucrătorii de la distanță, care ar putea avea nevoie să participe la o întâlnire virtuală, să trimită un e-mail sau să termine de tastat un raport la scurt timp după ce ajung la tine.

Include informații privind parcarea

Regulile și semnele de parcare stradală pot crea confuzie, mai ales dacă oaspeții vorbesc o altă limbă. Este o idee bună să oferi instrucțiuni clare, așa cum fac gazdele Ben și Angel din Wellington, Noua Zeelandă: „Poți să parchezi în fața gardului alb din partea dreaptă a aleii, lângă gardul viu”.

Evidențiază caracteristicile potrivite pentru animale de companie și familii

Dacă primești animale de companie sau copii în spațiul tău, ar putea fi util să subliniezi toate caracteristicile pe care le-ai inclus pentru a le oferi găzduire. Dat fiind că poți pune manualul casei la dispoziția oaspeților înainte de sosirea lor, aceștia se pot organiza din timp. Îți poți utiliza manualul pentru a:

  • Descrie unde sunt amplasate castroanele pentru mâncare și apă pentru animale de companie.
  • Precizează care prosoape sunt pentru picioare și labe murdare.
  • Menționează orice dotări pentru copii, cum ar fi un pătuț sau un scaun înalt.
  • Enumeră camerele care au detectoare de fum și de monoxid de carbon.

Indică-le oaspeților unde să găsească dotările (și cum să le utilizeze)

După o călătorie lungă, poate fi dificil să găsești și să folosești unele dotări de bază pentru locuință. Gazdele Joh și Gian din San Francisco oferă următoarele exemple:

  • „Aparat de încălzit: vei găsi termostatul pe perete, aproape de televizor. Nu uita să-l oprești când pleci.
  • Toaletă: atenție, nu arunca nimic altceva decât hârtie igienică în toaletă. Este disponibil un coș mic de gunoi pentru orice altceva.
  • Articole de bucătărie: vesela și ceștile se găsesc în dulapurile de sus, de o parte și de alta a cuptorului cu microunde. Tacâmurile sunt în sertarul din partea stângă a cuptorului, iar tigăile sunt în dulap. Nu ezita să le folosești oricând dorești pentru a-ți pregăti masa delicioasă. După ce termini, poți pune vasele murdare în mașina de spălat vase. Când mașina va fi plină, o vom porni.”

Gazdele care nu locuiesc la proprietate sau în apropierea proprietății recomandă să incluzi instrucțiuni despre gunoi, apă și alte detalii specifice regiunii:

  • „Coș de gunoi: aruncă gunoiul în coșul de gunoi de 125 de litri din subsol. Nu lăsa gunoiul afară sau pe verandă, unde pot intra păsări, ratoni și alte animale.” Kim, Upson, Wisconsin
  • „Apă și energie: consumă apă și energie cu responsabilitate. Apa caldă este limitată.” Fred Placencia, Belize

Finalizează cu instrucțiuni pas cu pas pentru utilizarea aparatelor electrocasnice și electronice

Instrucțiunile detaliate sunt esențiale, ne spun gazdele Joh și Gian. Iată cum descriu utilizarea serviciilor de streaming:

„Cum să te conectezi la Netflix, Prime Video și alte servicii de streaming:

  1. Deschide televizorul din dormitor și așteaptă un moment. În acest timp, vei vedea doar ecranul alb.
  2. După un minut, apasă butonul multicolor, în formă de romb.
  3. Alege aplicația la care dorești să te conectezi și apasă butonul principal. Pentru Netflix, te invităm să utilizezi contul de oaspete pe care l-am creat numai pentru tine.”

Exprimă-te concis și prietenos

Multe gazde subliniază importanța de a păstra manualul casei scurt și la obiect. „Nu vrei ca oaspeții să simtă că trebuie să traverseze un câmp minat pentru a face gazda fericită”, spune gazda Tina din Nanaimo, Canada. „Găsește echilibrul optim între nevoile tale și condițiile necesare pentru a-ți face oaspeții să se simtă bineveniți în locuința ta.”

După ce ai scris manualul casei, ai putea lua în considerare plasarea unui afiș laminat, ușor de curățat, cu instrucțiuni clare despre modul de conectare la Wi-Fi în locuința ta. Este o altă modalitate de a face informațiile ușor accesibile pentru oaspeți. De asemenea, îți crești șansele de a obține recenzii excelente, de fiecare dată.

Află cum să adaugi un manual al casei

Este posibil ca informațiile din acest articol să se fi modificat de la publicare.

Puncte importante

  • Creează un manual al casei

  • Exprimă-te concis și fă-te ușor de înțeles

  • Include mai întâi parola Wi-Fi

  • Descoperă mai multe în ghidul nostru complet despre cum să configurezi un anunț de succes
Airbnb
18 nov. 2020
Ți-a fost de ajutor?