Reguli de curățenie pentru gazdele care pun la dispoziție camere private
Puncte importante
Limitează numărul total de oaspeți din spațiul tău și asigură-te că locuința ta este amenajată astfel încât să permită respectarea regulilor de distanțare socială a oaspeților în toate zonele comune.
Ia în considerare să limitezi zonele pentru oaspeți numai la spațiile necesare, pentru a evita expunerea inutilă.
Aerisește zonele comune pe durata șederii, dacă este posibil.
- Descoperă mai multe în ghidul nostru complet despre procesul de curățenie avansată.
Curăță și igienizează toate zonele comune
- Respectă procesul de curățenie avansată în 5 pași înainte de fiecare check-in al oaspeților pentru toate zonele comune, precum și camera privată a acestora.
- Zonele comune pot include:
- băile
- sufrageria
- holul
- bucătăria
- livingul
Limitează numărul de oaspeți din spațiul tău
- Atunci când legislația sau reglementările locale impun acest lucru, practică distanțarea socială cu oaspeții și încurajează-i și pe ei să facă același lucru.
- Asigură-te că locuința ta este amenajată astfel încât să permită respectarea regulilor de distanțare socială în toate zonele comune. De exemplu, dacă livingul comun are loc doar pentru trei persoane care se află la o distanță de 2 metri una de alta, poți limita numărul total de oaspeți la doi, astfel încât tu și oaspeții tăi să puteți sta în spațiul respectiv în același timp.
- De asemenea, numărul total de persoane nu trebuie să depășească numărul maxim de persoane care pot să se adune în locuința ta, în conformitate cu legile sau reglementările administrației publice locale (dacă este cazul).
- Nu uita să-ți actualizezi anunțul pentru a reflecta orice noi limitări privind numărul de oaspeți.
Respectă practicile privind sănătatea și siguranța
- Ca parte a practicilor noastre de siguranță împotriva COVID-19, atunci când legislația sau reglementările locale impun acest lucru, oaspeții și gazdele trebuie să poarte mască de față sau protecție facială atunci când interacționează unii cu ceilalți.
- Ia măsuri de precauție suplimentare în ceea ce privește distanțarea socială în spațiile comune în care oaspeții împart spațiile de dormit, cum ar fi dormitoarele sau livingurile, atunci când legislația sau reglementările locale impun acest lucru.
- Spală-te pe mâini des și încearcă să nu-ți atingi deloc fața.
- Nu călători și nu găzdui dacă te-ai expus recent la COVID-19 sau ai simptome specifice.
- Pentru mai multe informații, consultă practicile privind sănătatea și siguranța în contextul pandemiei de COVID-19 pentru gazdele și oaspeții de pe Airbnb.
Aerisește zonele comune pe durata șederii
- Lasă ferestrele deschise pentru a crește circulația aerului în zonele comune, atunci când poți face acest lucru în siguranță.
Reține că unele administrații pot impune restricții privind găzduirea în camere private sau pot impune obligații sau condiții suplimentare pentru acest tip de camere. Consultă și respectă orice reguli suplimentare privind curățenia formulate de administrația publică locală sau de autoritățile sanitare din jurisdicția de care aparții.
Este posibil ca informațiile din acest articol să fi suferit modificări de la data publicării. Procesul de curățenie avansată în 5 pași oferă un set simplu de condiții de respectat atunci când faci curățenie în locuință. Pentru mai multe informații cu privire la modul în care se implementează acești pași, consultă întregul manual de curățenie al Airbnb. În calitate de gazdă, poate fi necesar să iei și alte măsuri pentru a-ți proteja propria persoană, echipele și oaspeții. Trebuie să consulți și să respecți întotdeauna toate legile sau reglementările locale relevante. Airbnb nu răspunde pentru eventualele vătămări sau boli cauzate de punerea în practică a acestui proces de curățenie. Pentru recomandări și reguli de curățenie specifice regiunii în care găzduiești, adaugă la marcaje acest articol din Centrul de asistență.
Puncte importante
Limitează numărul total de oaspeți din spațiul tău și asigură-te că locuința ta este amenajată astfel încât să permită respectarea regulilor de distanțare socială a oaspeților în toate zonele comune.
Ia în considerare să limitezi zonele pentru oaspeți numai la spațiile necesare, pentru a evita expunerea inutilă.
Aerisește zonele comune pe durata șederii, dacă este posibil.
- Descoperă mai multe în ghidul nostru complet despre procesul de curățenie avansată.