Consiliul consultativ al gazdelor

Prin Consiliul consultativ al gazdelor, au posibilitatea de a-și face vocea auzită și de a participa la modelarea viitorului alături de Airbnb.

Fă cunoștință cu membrii

Aceste 23 de gazde reprezintă tot ceea ce are mai bun comunitatea noastră și conduc prin puterea exemplului personal. Sunt lideri ai comunității, ambasadori Super-gazde și membri ai Centrului pentru comunitate sau activează în alte programe comunitare în cadrul Airbnb. Sunt pasionate de găzduire, au contribuit semnificativ la dezvoltarea comunității Airbnb și au un rol important în modelarea viitorului nostru comun.

Dandara Buarque

Sunt lider al comunității locale și ambasador Super-gazdă în Maceió, Brazilia. Airbnb este marea mea pasiune deoarece îmi permite să am interacțiuni semnificative cu numeroase persoane și culturi diferite.

Dolly Duran

În 2017, am început să ofer găzduire într-o mică garsonieră din locuința mea din Florida ca să pot plăti ratele la creditul imobiliar. Acum gestionez mai multe proprietăți și sunt ambasador Super-gazdă, calitate în care ajut gazdele noi să facă primii pași.

Rachel Melland

Deși s-a scurs aproape un deceniu de când am început să ofer găzduire în iurte la ferma noastră din Parcul Național Peak District din Anglia, tot îmi place să văd încântarea oaspeților la sosire. Sunt și ambasador Super-gazdă.

José Manuel Esquivel Ramírez

Acum câțiva ani, am restaurat o locuință în Jerez, Spania și am început să găzduiesc. Acum îndeplinesc rolul de lider al comunității și proiectez locuințe pentru alte gazde, contribuind la dezvoltarea în mod sustenabil a economiei din comunitatea mea.
Accesează profilul

Jue Murugu (Juliette)

Găzduirea este pasiunea mea încă din 2015! Sunt lider al comunității și ambasador Super-gazdă în Nairobi și simt o mare recunoștință și încântare când văd cum unele persoane pe care le-am ajutat devin Super-Gazde.
Accesează profilul

Katie Mead

Uimitoarea mea aventură de gazdă a început în 2014. În calitate de ambasador Super-gazdă și lider al comunității, am sprijinit gazdele locale și am militat pentru reglementări rezonabile în Lake Arrowhead, California.
Accesează profilul

Keshav Aggarwal

În 2019, am început să organizez o experiență Airbnb de artă stradală în Delhi, India și tocmai am demarat o nouă activitate de găzduire în locuințe unice, de lut. Îmi place să creez legături culturale în calitate de lider al comunității globale pentru experiențele online.
Accesează profilul

Mauricio Bernal Cruz

Sunt o persoană mândră de originea mea mexicană și de faptul că sunt lider al comunității; iubesc profund locul unde trăiesc și îmi place să-i inspir și pe alții să ajungă la un sentiment de apartenență. Sunt gazdă Airbnb din 2019.
Accesează profilul

Rie Matsumura

Mă mândresc cu faptul că, începând cu 2016, am întâmpinat oaspeți din diverse culturi în Okinawa, Japonia. Am fost lider al comunității încă de la început, depunând eforturi pentru a extinde oportunitățile de găzduire pe insula noastră.
Accesează profilul

Sarah Huang (Yang-Fen)

Am devenit gazdă în Adelaide, Australia în anul 2016. Acum sunt ambasador Super-gazdă și lider al comunității, ghidându-mă după un motto neoficial al Airbnb: „Învățăm de la ceilalți, împărțim lucruri cu ceilalți, îi servim pe ceilalți”.
Accesează profilul

Tatiya Uttarathiyang

Sunt lider al comunității din Thailanda și iubesc modul în care Airbnb face ca lumea să fie mai mică. Am început să găzduiesc în 2013 ca hobby, iar acum sunt gazdă și co-gazdă de locuințe și experiențe, cu normă întreagă.
Accesează profilul

Marielle Térouinard

Găzduirea înseamnă o fereastră deschisă către lume, iar pentru mine, asta e ceva magic. M-am alăturat platformei Airbnb în 2013, ca gazdă într-un sătuc de lângă Chartres, Franța, iar acum sunt lider activ al comunității și voluntar.
Accesează profilul

Claudia Pattarini

Am început să găzduiesc în 2015 și am înființat, alături de alte gazde din Italia, grupul comunității Airbnb de la Lacul Como. Pentru mine, găzduirea trebuie să implice incluziune socială, accesibilitate economică și respect pentru mediul înconjurător.
Accesează profilul

Daniel Chamillard

Am început să găzduiesc în 2012 și a devenit pasiunea mea! În calitate de ambasador Super-gazdă în Spania, îi încurajez și îi inspir pe oameni să se implice în această aventură extraordinară.
Accesează profilul

Deirdre Gower

Am început să organizez experiențe Airbnb în persoană în 2014 și am lansat o experiență online în 2020. Sunt lideră a comunității din Cape Town, Africa de Sud și susțin călătoriile accesibile persoanelor cu dizabilități.
Accesează profilul

Delphine Bresson

Din 2020, găzduiesc într-un sat din apropierea pădurii Fontainebleau din Franța. În calitate de lideră a comunității mele, urmăresc în mod activ să promovez turismul orientat spre dezvoltarea durabilă.
Accesează profilul

Felicity Stevens

De un deceniu primesc oaspeți din toată lumea în colțul nostru fermecat din Sydney. Mă concentrez asupra reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, conservării resurselor și reducerii deșeurilor.
Accesează profilul

Jennifer Schnier

Am început să organizez experiențe în 2018 în Rezervația Biosferei Georgian Bay din Canada, cel mai mare arhipelag de apă dulce din lume. Organizez o experiență despre călătoriile orientate spre dezvoltarea durabilă și le prezint oaspeților astfel de soluții de dezvoltare durabilă.
Accesează profilul

Kirk Brown

Am început activitatea de co-găzduire în 2020, împreună cu un prieten din Atlanta. În scurt timp, am ajuns Super-gazde de succes. De asemenea, ajut și sprijin gazdele noi pe platformă.
Accesează profilul

Nadia Giordani

Am devenit gazdă în 2016, după ce mi-am construit prima căsuță. Acum mai gestionez o locuință și am ocazia de a interacționa și cu alte gazde în calitate de lideră a comunității din Atlanta.
Accesează profilul

Pauline Aughe

Am început să găzduiesc în 2015 pentru a-mi sprijini soțul, care se confrunta cu o boală nemiloasă. De atunci, găzduirea a devenit o experiență care îmbogățește viața întregii familii.
Accesează profilul

Ronaldo Monge

Născut și crescut în Puerto Rico, mi-am început activitatea de gazdă în 2015 oferindu-le oaspeților dormitorul meu liber din locuința din Chicago. Acum instruiesc alte gazde, sunt co-gazdă, sunt Super-gazdă și ofer cinci experiențe Airbnb diferite.
Accesează profilul

Yajaira Sosa

Viața mea se învârtea în jurul industriei ospitalității cu mult înainte de a începe să găzduiesc pe Airbnb în 2015. Sunt lideră a comunității de gazde din Republica Dominicană și colaborez cu alte gazde.
Accesează profilul

Poveștile din spatele insignei

Consiliul consultativ al gazdelor este o reprezentare a comunității noastre de gazde după principiile diversității și incluziunii.
  • Un total de 129 de ani de experiență în activitatea de găzduire
  • O reprezentare a diversității de gen, rasă, etnie, orientare sexuală și statut socioeconomic
  • O gamă completă de experiențe de viață
  • Medii culturale diferite și reprezentanți din 15 țări
  • Persoane care dau tonul în mai multe domenii de interes, inclusiv dezvoltarea durabilă, diversitatea, accesibilitatea și politicile locale

Întrebări frecvente

Care este scopul Consiliului consultativ al gazdelor?

Consiliul consultativ al gazdelor contribuie la influențarea politicilor, programelor și produselor legate de gazde. De asemenea, consiliul își va exprima opinia cu privire la modul în care Fondul Airbnb pentru gazde este utilizat în sprijinul comunității de gazde.

La ce mă pot aștepta de la Consiliul consultativ al gazdelor?

Consiliul consultativ al gazdelor reprezintă vocea comunității de gazde în fața conducerii Airbnb. Consiliul joacă un rol important în modelarea viitorului Airbnb.

Cum au fost selectați membrii Consiliului consultativ al gazdelor?

Gazdele membre au fost desemnate pe baza experienței, a cunoștințelor despre arta găzduirii și a impactului uriaș pe care-l au în comunitățile lor.